Informare pentru candidații care sunt arondați Colegiului Național Militar „A. I. Cuza” în vederea susținerii probei de verificare a cunoștințelor pentru transferul din rețeaua Ministerului Educației în rețeaua MApN

Candidații declarați ADMIS la Centrele Zonale de Orientare și APT la examinarea medicală, desfășurată la spitalele militare unde au fost arondați, se vor prezenta la data de 2 septembrie, orele 07.45, la punctul de control al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, strada Fulgerului nr.1 , în vederea participării la proba de verificare a cunoștințelor (Matematică și Limba engleză). Proba începe la ora 9.00 și durează 3 ore.

La sosirea în colegiu, candidații trebuie să prezinte : cartea de identitate, mască, pix/stilou de culoare albastră, instrumente de geometrie, fișa medicală (pentru cei care o dețin șinu au depus-o încă) și adeverința obținută în urma evaluării psihologice și a capacităților motrice (de la CZSO).