Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” începe de miercuri, 10 februarie, activitățile și procesul educațional în formatul față în față.

Tinerii cadeți revin la cursuri eșalonat, iar din momentul în care trec de poarta colegiului, aceștia sunt preluați de echipa medicală a colegiului pentru triajul epidemiologic. În aceeași zi, elevii sunt testați pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, iar după testare, ei vor putea părăsi unitatea de învățământ numai la finalizarea studiilor sau în alte situații prevăzute de actele normative în vigoare.

Personalul colegiului s-a pregătit de întâmpinarea cadeților. Au fost luate măsuri pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, iar Direcția medicală monitorizează evoluția situației epidemiologice și coordonează activitățile de testare de tip RT PCR a elevilor și profesorilor. De asemenea, pe perioada de activitate online a elevilor și profesorilor, conducerea colegiului a coordonat lucrări de îmbunătățire a condițiilor de trai, cât și de dotare a bazei materiale din unitatea de învăţământ. Astfel, Colegiul Național Militar „A. I.Cuza” se poate numi de acum un colegiu SMART, deoarece a fost extinsă rețeaua de internet wireless, tinerii cadeți dispun de tablete individuale și profesorii de clase inteligente, având acces la calculatoare conectate la internet și video proiector, cameră web și microfon, precum și laboratoare și cabinete înzestrate cu table interactive. În acest mediu al performanței, există posibilitatea abordării procesului de învățământ în formatul clasic, hibrid și online, iar dorința elevilor este aceea de a continua pregătirea pentru dobândirea competențelor specifice filierei vocaționale, profilului militar și a specializării matematică-informatică, în special a celor din ultimul an de studiu.