Cu prilejul Zilei Marinei Române, elevii militari ai Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” au fost prezenți pe faleza din fața Comandamentului Flotei, în cadrul Săptămânii spiritualității marinărești.

În zilele de 11, 12 și 13 august, între orele 18:00 și 21:00, vizitatorii au avut ocazia să îi cunoască pe cei care poartă cu mândrie uniforma, să afle direct de la ei cum este viața de colegiu militar – de la antrenamente și prietenii până la planuri de viitor. Atmosfera a fost plină de energie și entuziasm, standul colegiului atrăgând numeroși tineri curioși să descopere mai multe despre disciplinele militare, tradițiile marinărești și cariera pe mare.

Elevii au oferit informații, au împărtășit experiențe și au pus la dispoziția celor interesați broșuri cu detalii despre colegiu. Dialogul deschis și zâmbetele lor au creat o experiență autentică și motivantă pentru vizitatori.