Cu primele adieri de septembrie și seri mai răcoroase, se aproprie cu pași repezi prima zi de școală. Însă la noi, la colegiul militar, elevii sosesc mai devreme de 13 septembrie, pentru a se putea pregăti pentru festivitatea de deschidere, în stil militar, îmbrăcând mult râvnita uniformă, pregătindu-se pentru defilare și exersându-și binecunoscutul legământ, pe care și-l iau elevii de anul I la acest început de drum, al carierei militare în armata română.

Astfel, astăzi sosesc în serii, pentru a se păstra distanța socială, cei 122 de elevi de anul I ai Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”. Colegii lor mai mari, elevii gradații, sunt deja pregătiți să îi îndrume la primul contact cu viața cazonă. Ca o noutate, în acest an, printre boboci se regăsesc două perechi de frați gemeni, cărora le dorim un călduros bun-venit!

Elevii au fost întâmpinați de comandantul lor de companie, aspirant Andreea Tîrlescu, pentru a le ura bun venit și a le da primele instrucțiuni. Personalul medical, condus de medicul unității, lt. dr. Magda Popițanu, le-a făcut triajul epidemiologic, testarea rapidă antigen și instructajul ce conțin regulile de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19, înainte ca elevii să își poată continua traseul până la pavilioanele dormitoarelor.

Cum astăzi îi sărbătorim pe cei ce poartă numele Sfintei Fecioare Maria, dorim să transmitem tuturor urări de sănătate, împliniri și fie ca Fecioara Maria să vă călăuzească la început de drum și de an școlar!

Bun venit la bord, tineri marinari! Vă dorim succes, pe noul drum ales și o adaptare cât mai ușoară la rigorile vieții cazone!