CNMAIC Constanța a participat la proiectul „TE VĂD, TE AUD”, al cărui scop este de a sensibiliza elevii din școlile selectate cu privire la nevoile speciale ale persoanelor cu deficiențe de auz și de văz, astfel încât să înţeleagă şi să conştientizeze dificultăţile cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi aceste persoane şi să înveţe cum le pot ajuta.

Vă împărtășim câteva dintre impresiile elevilor de la această activitate, coordonată de doamna profesoară Savin Mirela.

„Mă bucur foarte mult de ceea ce am văzut pentru că am înțeles că există oameni care au avut ghinion și nu se lamentează ca noi și se descurcă.” (Șerban Elena Valentina, IX A)

„Am înțeles că trebuie să lupt pentru ceea ce vreau.” (Cioroianu Elena, IX C)

„Pentru mine a fost o lecție de viață. Aceasta activitate m-a făcut să prețuiesc lucrurile mici, cele cu adevărat importante, și să apreciez
oamenii din jur.” (Mircea Darie Ioan, IX C)

„Cred că este greu să găsesc starea corecta: a fi invalid nu înseamnă a nu avea viață! A fost altceva.” (Antochi Laura, XI A)