Este o sărbătoare civilă, religioasă și militară, marcată în fiecare an, la 15 august.

Prin Legea nr. 382/ 28 septembrie 2004, a fost instituită această sărbătoare a românilor, devenită sărbătoare naţională, începând cu anul 2009.

Ziua Marinei Române s-a aniversat pentru prima dată în anul 1902, cu prilejul sărbătorii religioase  a Sfintei Maria, la 15 august, socotită ocrotitoarea marinarilor civili şi militari.

Evenimentul a fost organizat în Portul Constanța, la bordul crucișătorului Elisabeta, în prezența ministrului de război Dimitrie A. Sturdza și a ofițerilor Diviziei de Mare. Cu acel prilej, pe faleză au fost organizate diverse activităţi specifice, marinăreşti.

În anul 1912, serbarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al M. S. Regina Elisabeta, iar M.S. Regele Carol al II-lea (1930-1940) a hotărât ca unica școală pentru  marinarii români să se numească Școala Navală a M.S. „Mircea”,  conferind „Medalia Maritimă”, devenită  „Virtutea Maritimă”, odată cu instaurarea regimului de autoritate monarhică, în anul 1938.

Cu prilejul Zilei Marinei Române organizată la 15 august 1936, a fost botezat în cadrul festiv, primul submarin românesc, NMS Delfinul.

În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, Ziua Marinei Române, a fost sărbătorită prin acţiuni demne de sobrietate, de pioşenie, cu gândul la soldaţii români căzuţi pe câmpul de luptă.

Odată cu instaurarea regimului comunist în România, Ziua Marinei Române nu a mai fost aniversată pe 15 august, datorită impunerii noii ideologii politice de la Moscova.

După  anul 1960 autorităţile comuniste au fost preocupate pe lângă scopurile propagandistice  şi de atragerea tinerilor spre acest sector. Se vor organiza vizite de documentare pe nava-școală „Mircea.

Începând cu anul 1970, se vor organiza  „Serbările Mării”, care culminau cu Ziua Marinei Române, unde zeul Neptun patrona  întrecerile și jocurile  marinărești. Odată cu înlăturarea regimului comunist din România, după anul 1990, s-a revenit la tradiția de a celebra Ziua Marinei Române, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria, la 15 august.