Deși mulți dintre noi visăm deja la bine-venita vacanță, cu prilejul sărbătorilor pascale, și chiar la venirea verii, elevii din clasele a XII-a visează la ziua când se vor numi absolvenți de colegiu militar. Până la acel moment însă, este nevoie de pregătire și efort susținut pentru a face față viitoarelor sesiuni de examen. Astfel, primele trei zile ale acestei săptămâni au fost guvernate atât de emoțiile examenelor, cât și de determinarea de a da ce este mai bun, atitudine specifică elevilor militari. Tinerii noștri cadeți, care au încheiat astăzi sesiunea de simulare a Examenului de Bacalaureat, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, fost testați la disciplinele limba și literatura română și matematică, iar în funcție de opțiunile fiecăruia pentru proba la alegere la  fizică, biologie sau informatică.

Înainte de a intra în sălile de examen atribuite, cadeții au fost încurajați de către domnul director adjunct, prof.dr. Adrian Ilie, care le-a urat succes și le-a transmis să abordeze cu seriozitate aceste evaluări. În fiecare zi a evaluării, proba a început la ora 9, elevii având la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele.

Prin susținerea acestor simulări, viitorii absolvenți și-au testat cunoștințele înainte de examen, pentru a avea o imagine clară a nivelului lor actual și a putea să aprofundeze materia, acolo unde este necesar. În acest sens, conducerea Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” a hotărât implementarea unei astfel de evaluări, de simulare a examenului maturității, în fiecare lună. Astfel, elevii militari alături de cadrele didactice, în urma analizei rezultatelor obținute, vor putea consolida cunoștințele acolo unde este cazul.