Elevii selectați ai colegiului, din clasele a XI-a, au participat în perioada octombrie 2020 – mai 2021 la Olimpiada Forumului Școlilor Militare Secundare din Europa. În acest context, eleva caporal Shanab Bianca (clasa a XI-a A), coordonată de doamna prof. Panasianu Cristina și elevii caporal Stoica Bianca (clasa a XI-a D) și  Purice Cătălin Georgian (clasa a XI-a D), coordonați de doamna prof. dr. Ene Mihaela, au avut de redactat un eseu argumentativ între 750-1000 de cuvinte, în limba engleză, pe o temă aleasă de aceștia. Cerința a fost ca subiectul să facă referire la Uniunea Europeană, semnificația, rolul și viitorul acesteia. De asemenea, profesorii coordonatori au fost și evaluatori pentru lucrări din alte țări participante.

În urma evaluării centrale, cei trei cadeți ai colegiului au obținut punctaje bune, de peste 70 de puncte. Lucrarea ‘The Future of the European Union’, elaborată de eleva caporal Shanab Bianca a obținut 92 de puncte din 100, clasându-se pe locul al III-lea în această importantă competiție europeană. Premierea elevilor va avea loc la Bruxelles, în perioada 7-8 septembrie 2021, în funcție de situația epidemiologică. În plus, cele mai bune eseuri vor fi publicate de organizatori intr-o carte și/ sau pe platforma online de comunicare cu numele respectivilor elevi.

Felicitări elevilor și cadrelor didactice pentru implicare li rezultatele bune obținute! Felicitări Bianca pentru locul pe podium obținut!

*********

Forumul european al școlilor secundare militare (EUMSSF) este un proiect inspirat de inițiativa europeană de succes pentru schimbul de tineri ofițeri inspirată de Erasmus.

Întreprinsă de statele membre ale Uniunii Europene în mod voluntar, această inițiativă ambițioasă își propune să promoveze schimbul de valori europene comune la o vârstă fragedă și să încurajeze o dimensiune europeană a predării.

Școlile secundare militare sunt instituții care promovează excelența în țările lor. Nivelul ridicat al elevilor lor, flexibilitatea lor relevantă pentru a adăuga mai multe elemente în programele lor de învățământ și facilitățile de internat le fac o platformă unică pentru a implementa cu succes o astfel de inițiativă. Școlile militare sunt astfel pionierii acestei inițiative, ce se dorește a avea un efect propagat și asupra învățământului secundar din UE în ansamblu.